Embassy Press Release
DISCURSUL AMBASADORULUI SUA NICHOLAS F. TAUBMAN CU OCAZIA CEREMONIEI COMEMORATIVE LA MONUMENTUL EROILOR AMERICANI
Bucuresti, 20 Iunie 2007
Domnule Ministru al Apararii Melescanu,
Stimati atasati militari si distinsi membri ai corpului diplomatic,
Si, in mod deosebit, dragi veterani,
Astazi ii cinstim pe cei care si-au dat viata luptand cu tirania in numele libertatii. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, 378 de soldati americani deosebit de curajosi au facut sacrificiul suprem in Romania, aparand libertatea atat de draga noua, dar o libertate care este, adeseori, inteleasa de la sine. Acest monument ne aminteste de marile realizari ale acestor oameni, dar si ale celor care au raspuns apelului natiunii la datorie, onoare si sacrificiu in urma cu peste 60 de ani; in baza acestei mosteniri, barbatii si femeile noastre continua sa raspunda acestui apel si astazi.
Acestia nu au ales razboiul, dar atunci cand natiunea i-a chemat sa lupte impotriva raului care ameninta sa inghita Europa, acesti soldati si-au lasat in urma casele si pe cei dragi. Aici, in acest loc superb, in fata acestui monument comemorativ, ii cinstim pe luptatorii nostri care nu s-au mai intors la noi, dandu-si viata in schimbul unei lumi mai bune.
Numerosi tineri si-au dat viata cu mult curaj in misiuni de zbor deasupra Romaniei. In timpul unei astfel de misiuni, au pierit 93 de soldati. Unii au supravietuit prabusirii si au fost luati prizonieri de razboi in Romania. Altii nu au supravietuit.
Acest monument ne-a unit si ne-a ajutat sa ne vindecam ranile. Astazi suntem alaturi unii de altii ca fratii, ducand aceeasi lupta impotriva tiraniei si injustitiei, iar americanii si romanii fac impreuna sacrificii pentru a croi calea catre libertate pentru a invinge raul in Irak si Afganistan, iar in Balcanii de Vest soldatii nostri continua sa lucreze impreuna pentru promovarea pacii, a democratiei si a stabilitatii.
Astazi, cand ii cinstim cu umilinta pe cei care si-au dat viata luptand impotriva unuia dintre cele mai mari pericole existente vreodata, trebuie sa mentionam si sacrificiile imense pe care le fac astazi barbatii si femeile noastre in apararea libertatii, raspunzand din nou apelului natiunii. Va invit sa tinem impreuna un moment de reculegere in cinstea acestor eroi cazuti.
Va multumesc.
back to top ^
|