Embassy Press Release
DISCURSUL AMBASADORULUI SUA NICHOLAS F. TAUBMAN CU OCAZIA CEREMONIEI DE DESCHIDERE A CONFERINTEI SECI PE TEMA TEORIEI INVESTIGARII GRUPURILOR DE CRIMA ORGANIZATA
Bucuresti, 11 septembrie 2007
Domnule Director Mocnik;
Domnule Inspector General Adjunct Corciu,
Doamnelor si domnilor,
Va multumesc pentru invitatia de a participa la aceasta conferinta. Sunt recunoscator pentru ocazia de a ma afla din nou alaturi de numerosii nostri prieteni si parteneri de la Centrul SECI. Iar ziua de astazi, cand comemoram sase ani de la atacurile de la 11 septembrie din New York si Washington DC, este cea mai potrivita pentru a vorbi despre importanta vitala a cooperarii in randul profesionistilor din domeniul aplicarii legii la nivel international.
Ati venit, in aceasta saptamana, la Centrul SECI, pentru a discuta despre amenintarea grupurilor de crima organizate si despre cele mai bune metode pentru identificarea, blocarea si eliminarea acestor organizatii periculoase.
Grupurile de crima organizata reprezinta o amenintare atat sociala, cat si economica la adresa noilor democratii din sud-estul Europei. Daca sunt lasate sa se dezvolte, acestea pot eroda increderea in statul de drept si in institutiile guvernamentale responsabile de asigurarea sigurantei si ordinii publice. De asemenea, grupurile de crima organizata reprezinta o amenintare la adresa comertului legitim si a dezvoltarii economiilor de piata libere.
Cu toate acestea, provocarile create de grupurile de crima organizata pentru societatile noastre sunt mult mai multe decat cele pe care tocmai le-am mentionat. Aceste grupuri de crima organizata faciliteaza si sustin, din ce in ce mai mult, activitatile teroriste la nivel regional si global. Printre acestea se numara teroristii care finanteaza terorismul in baza retelelor ilegale din regiunea SECI si nu numai. Am descoperit, de prea multe ori, ca teroristii sunt sprijiniti de traficantii de droguri si de arme, astfel incat granitele traditionale dintre crima organizata si conspiratia terorista sunt din ce in ce mai estompate.
As dori sa adaug cateva cuvinte despre Centrul SECI. Statele Unite sunt deosebit de implicate si entuziasmate de activitatea acestei institutii, intrucat suntem aici inca de la inceput. Ne-am implicat in sustinerea acestei initiative inovatoare inca de la inceput si vom continua sa fim partenerii dumneavoastra. Am obtinut progrese importante in combaterea unora dintre cele mai grave provocari cu care ne confruntam in regiune, cum ar fi traficul de fiinte umane. Sunt lucruri de care putem fi extrem de mandri.
Pe masura ce creste eficienta operationala a Centrului SECI, creste si interesul agentiilor de aplicare a legii din Statele Unite de a fi reprezentate aici. Dorim ca SECI sa continue sa accentueze misiunea sa de baza, si anume schimbul de informatii in domeniul aplicarii legii si coordonarea anchetelor transfrontaliere in domeniul crimei organizate. Consideram ca acest schimb de informatii trebuie sa aiba loc in mod liber si de buna voie. Evident, acest lucru este usor de spus, deoarece unii membri inca mai au dificultati in a oferi informatii complete si la timp. Elementul esential al eficientei SECI este acela de a putea obtine informatii prompt si rapid. Informatii de acum doua luni nu sunt eficiente. SECI are nevoie de informatii furnizate de buna voie si rapid de membrii sai pentru a controla si gestiona aplicarea legii. Dar se inregistreaza progrese in fiecare an, iar acest lucru ma incurajeaza, deoarece sunt convins ca vor exista mai multe progrese in viitor.
Evident, Guvernul Romaniei va dori sa gazduiasca, in continuare, centrul SECI. La fel si noi speram ca din ce in ce mai multe guverne europene, precum si Comisia Europeana, vor adopta Centrul SECI si activitatea vitala a acestuia. Exista foarte multe lucruri pe care le putem face impreuna daca depunem eforturi directe si practice.
In incheiere, as dori sa revin la comemorarea atacurilor de la 11 septembrie si la semnificatia zilei de astazi. Pe masura ce ne aducem aminte de tragicele evenimente care au avut loc in Statele Unite in urma cu sase ani, nu trebuie sa uitam faptul ca razboiul impotriva terorismului se duce pe mai multe fronturi. Grupurile de crima organizata reprezinta unul dintre aceste fronturi, iar dumneavoastra – in calitate de ofiteri in domeniul aplicarii legii, sunteti avangarda acestei batalii importante. Va multumesc, in numele tuturor, pentru munca si devotamentul dumneavoastra si va doresc mult succes in misiunea dumneavoastra de combatere a amenintarilor cu care ne confruntam cu totii in secolul al XXI-lea.
Va multumesc pentru prezenta dumneavoastra aici si pentru activitatea de exceptie pe care o desfasurati.
back to top ^
|